Dacă încă mai credeți în teoria egalității de șanse priviți filmulețul de mai jos.
Dar să lămurim ce înțelegem prin egalitate de șanse. Care e diferența dintre egalitate și echitate? A acorda unor oameni ceva în mod egal este să oferi fix același lucru tuturor. Echitate înseamnă să oferi fiecăruia ceea ce are nevoie pentru a putea ajunge la același rezultat cu ceilalți, adică să aibă șanse egale. În cazul copiilor care trăiesc în comunități defavorizate, de multe ori nu putem vorbi nici de echitate, nici de egalitate în ce privește educația. De ce? Vom detalia mai jos.
1 din 7 oameni trăiesc în locuințe informale. Conform unor date ale Comisiei Europene, în 2018 cel puțin 1 din 10 oameni din țările membre ale UE erau afectați de lipsa unei locuințe. În România 16.1% din populație.
Conform World Bank în 2017 aproximativ 689 milioane de oameni trăiau în condiții de sărăcie extremă, și aparent criza COVID-19 a crescut numărul lor, estimând un plus de 115 milioane până la finalul anului 2020.
La acești oameni trebuie să ne uităm când vrem să evaluăm bunăstarea unei țări.
Mulți dintre cei care ajung în mahala vin din zone rurale în căutarea unei vieți mai bune. Ajunși aici își construiesc din ce pot o locuință informală și primele lor preocupări sunt să găsească ceva de mâncare și de băut. Apoi poate ceva de lucru. Educația nu este primul gând. Chiar și mai apoi s-ar putea să nu devină. Pentru că în comunitățile vechi de la marginile orașelor sărăcia e cruntă și după mulți ani. După mulți ani tot nu au acte pentru pământul pe care locuiesc, dar nici măcar acte de identitate care să demonstreze apartenența la comunitatea mai mare, orașul lângă care locuiesc.
”Educația e un pașaport pentru viitor” (Malcom X), dar se estimează că doar 4 din 100 de copii din Africa ajung la un nivel superior de învățământ, 14 din 100 în Asia de Sud Vest si 36 în America Latină. Și inechitatea se întâlnește și în țările bogate, între comunități. (1) Conform unor date UNICEF aproximativ 617 milioane de copii și adolescenți din lume nu reușesc să atingă niveluri minime de competență la citire și matematică, chiar dacă două treimi din ei sunt la școală. În lume 260 milioane de copii sunt în afara sistemului de educație. Când vine vorba de cei din familii sărace, șansele să renunțe încă din școala primară sunt aproape de cinci ori mai mari decât pentru cei din familii bogate. Și chiar dacă nu renunță, copiii din mediile defavorizate sunt cu 22 de luni în urma celorlalți când termină școala în privința cunoștințelor acumulate, sărăcia reflectându-se în performanțele lor școlare. (1) Aceasta polarizare a fost pusa în evidență și în România, într-o lucrare din 2012. Puteți vedea aici mai multe grafice despre inechitate în educație.
De ce e educația atât de strâns legată de locuire? Pentru că cei care nu au locuință adecvată au șanse extrem de mici să aibă suficiente venituri să le asigure copiilor o educație bună. De multe ori acești copii nici nu merg la școală, ci rămân să ajute familia să obțină ceva de mâncare, fie că merg după apă sau lemne, fie că au grijă de vreun animal, fie că lucrează pământul sau în gospodărie, sau că scormonesc în gunoaie după fier vechi sau stau acasă să aibă grijă de frații mai mici, mulți dintre ei nici măcar nu visează să ajungă la școală.
Lipsa de educație a părinților este un alt factor care le sabotează șansele la educație. Uneori părinții care au crescut în aceleași condiții și nu au avut acces la educație nu reușesc să înțeleagă importanța ei, fiind preocupați de traiul de pe o zi pe alta. Și aici ar trebui să intervină statul și comunitatea, pentru că ce ar trebui să se înțeleagă este că lipsa de educaţie a membrilor comunității este mult mai costisitoare decât educarea lor și doar educația poate sparge bucla sărăciei.
Dar să mergem mai departe. Chiar dacă părinții fac toate eforturile să îi trimită la școală, de multe ori drumul până acolo este extrem de dificil. Lipsa infrastructurii în comunitățile sărace devine o piedică majoră. Ne impresionează pe toți copiii care merg câte 1 ora iarna, pe jos la școală. Dar nu toți avem voință de fier, nu? Accesul la școala când vine vorba de comunitățile sărace nu se referă doar la proximitate. Se referă și la calitate, accesibilitate și stabilitate, pentru că toate acestea afectează performanțele școlare pe tot parcursul școlii și chiar vieții. (2)
Cele mai bune școli sunt în general cele private. Dar acestea sunt foarte greu accesibile chiar și pentru cei cu venituri medii. Așa că rămân școlile publice, asta dacă au măcar un certificat de naștere să se poată înscrie.
Apoi, să recunoaștem, ce profesori își doresc să meargă să predea la o școală din mahala? Asta dacă există școală în mahala. Sunt rare cazuri în care sunt cei mai buni, dar sunt cu siguranța cei mai inimoși. Am zice ca e bine și atât. Și ar fi, dacă odată întorși acasă copiii s-ar putea ocupa de lecții. Dar cum să te gândești la ”Iarna pe uliță” sau la mitocondrii când stomacul tău urlă după o farfurie de mâncare? Sau când tușești din cauza igrasiei de abia poți să mai respiri, sau când toți frații mai mici urlă lângă tine, pentru că trăiți toți într-o singură încăpere. Sau atunci când frigul îți ajunge până în măduva oaselor și trebuie să ai grijă de focul făcut în mijlocul camerei, sau când trebuie să îți ajuți părinții toată ziua, iar seara, când ai putea să înveți, să nu mai poți citi la lumina lumânării, pentru că nici nu știi că ai avea nevoie de ochelari.
La școlile unde merg și alți copii e greu să ajungă, pentru că intervine rasismul și discriminarea. E drept, cine vrea să stea în bancă lângă un copil care nu a făcut o baie bună de câteva zile, sau hainele au miros îmbâcsit? Apoi unii copii veniți din mahala au probleme de comportament sau norme morale îndoielnice și părinții nu vor ”o influența proastă” pentru copiii lor. Pentru că asta e realitatea dură. În multe din aceste comunități rata de infracționalitate e mare, consumul de droguri prezent, și violența crescută. (4) Și Claudia ne-a povestit mai multe despre cât de greu este să convingi comunitățile de la noi, unde infracționalitatea nici nu e la fel de ridicată ca-n alte părți, să accepte copiii din ghetouri la școală. Și cât de greu e să îi ajuți în general să acceseze un învățământ formal. Dar discriminarea nu e o noutate, ci o poveste veche.
Mai rămân inițiativele informale ale unor organizații caritabile, dar care de multe ori depind de finanțări obținute din sponsorizări și nu pot garanta o continuitate.
Dar dincolo de formele de școală educația începe și se face și acasă. Cam câți copiii care trăiesc în cocioabe au bibliotecă sau măcar câteva cărți în casa? Poate ceva mai mulți au acces la marele Google. Dar câți văd exemple de urmat în părinții lor sau în comunitățile lor? Cu ce abilități intra ei în școală? Cu ce vocabular? Câți au crescut în armonie și fără stres?
Când familiile nu au o locuință stabilă și se muta dintr-un loc în altul apar și rupturile în educație. Când sunt evacuați forțat dintr-o locuință, sau când trec printr-o executare silită, educația nu mai este o prioritate nici pentru părinți, nici pentru copii, și asta se vede în rezultatele școlare. Sau când proprietarul chiriei decide să îi dea afară și ajung în stradă, prima lor grijă este să rămână în viața. Studiile arată că instabilitatea locuinței afectează copiii în special în perioada de mijloc și începutul adolescenței, dar continuă să aibă un rol important și după, având în vedere ca în SUA 56000 de studenți s-au declarat fără locuință în 2013. (2)
Din păcate toate acestea și mulți alți factori duc la un abandon școlar crescut. 13% din copiii din EU părăsesc școala după ciclul gimnazial. Multe fete din India de exemplu, dar și din alte țări în care rolul tradițional al femeilor este de a crește copii și de a avea grijă de gospodărie renunța la școală pentru că se căsătoresc și nasc înainte de 18 ani. În țări ca, de exemplu, Nigeria diferențele de educație se fac încă de la naștere, fetele fiind învățate doar abilități gospodărești. Alții renunța pentru că trebuie să muncească să își întrețină familiile. De exemplu, în Brazilia peste 5 milioane de copii între 5 și 17 ani lucrează full time. Programul ”Papel Passado” prin care s-au asigurat titluri de proprietate asupra pământului a făcut ca acest număr să se reducă cu 28%. (3)
Și la noi situația e la fel ca în alte țări, 1 din 4 copiii din mediul rural abandonează înainte de 8 clase.
Homeschooling? Nu credem că își pot imagina un asemenea concept. Și pentru asta ar trebui să existe întâi o casa, o casă normală, decentă, pentru secolul acesta.
Situația actuală a lovit și mai tare în educația celor săraci. Pentru că mai mulți nu au nici măcar caiete și pixuri, unii nici curent electric, cu atât mai puțin laptopuri, tablete și internet. Așa că pandemia mărește și mai tare inegalitatea de șanse. Dacă pentru unii școala online poate fi o oportunitate de dezvoltare pentru că au acces la mai multe resurse acum, pentru alții e un pas uriaș înapoi, pentru că îi privează și de puținul pe care l-au primit. În România în timpul pandemiei doar 7% dintre copiii din medii defavorizate au participat la cursuri online.
Care e principalul efect? Inegalitatea de șanse în educație perpetuează inegalitățile economice și sociale. Pentru că șansele acestor copii de a avea în viitor un trai la fel de bun ca al celorlalți copii sunt foarte reduse. Posibilitățile lor de a avea cariere semnificative, sau de a avea măcar un loc de muncă bun sunt mult mai mici decât în cazul celorlalți copii. Posibilitatea ca ei să ajungă să trăiască într-o locuință normală, în afara comunităților mărginașe este dependentă de cele mai multe ori de nivelul de educație pe care au reușit să-l atingă.
Faptul că noi am avut șansa de a beneficia de educație nu ne dă dreptul să fim mai aroganți ci ne obligă să fim responsabili. Și, din fericire, există și organizații și oameni care încearcă să aducă puțină echitate. Există programe ale ONU care se concentrează pe locuire și pe educație, programe naționale și diverse inițiative private. Sunt multe organizații neguvernamentale care se preocupă de educația celor mai săraci dintre noi și multe care se străduiesc să ofere ajutor acestor comunități prin construirea sau repararea locuințelor, astfel contribuind și la reducerea unora dintre piedicile amintite mai sus. Proiectul Build Solid Ground prin faptul că susține dreptul la locuire susține și dreptul la educație pentru cei săraci. Însă e nevoie de mai mult. E nevoie de implicarea autorităților, de legi și programe consistente care să îi sprijine, de implicarea companiilor și cetățenilor. Și e nevoie de o schimbare de perspectivă și mobilizare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse de Agenda 2030.
Câteva exemple de acțiuni la care putem contribui, sau din care să ne inspirăm:
https://www.youtube.com/watch?v=rQtCP7OajHg
https://www.schoolhomesupport.org.uk/news/the-link-between-housing-and-education/
https://www.facebook.com/fdpcluj
https://www.sos-satelecopiilor.ro/
https://www.unitedway.ro/our-work/education/
https://www.realitycheck.ro/project/monitorizare/
https://www.facebook.com/teachforromania
https://you4edu.ro/
https://www.ovid.ro/
Resurse
(1)https://www.youtube.com/watch?v=T-JVpKku5SI
(2) https://www.huduser.gov/portal/pdredge/pdr_edge_frm_asst_sec_030915.html
(3) Field, Erica, “Entitled to Work: Urban Property Rights and Labor Supply in Peru,” 2003. Moura, Mauricio, Rodrigo Bueno and Larissa Leony, “How Land Title Affects Child Labor?” 2009.
(4) https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000232395 –
Alte resurse
https://www.youtube.com/watch?v=9lsDJnlJqoY
https://nhc.org/wp-content/uploads/2017/03/The-Impacts-of-Affordable-Housing-on-Education-1.pdf
https://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=22514&langId=et
https://www.globalcitizen.org/en/content/10-barriers-to-education-around-the-world-2/
https://www.humanium.org/en/right-to-education/
