În fiecare an, peste 188 milioane de oameni sunt afectați de dezastre, conform U.N. International Strategy for Disaster Reduction (“General Information about Trends of Natural Disasters,” www.unisdr.org).
Persoanele care trăiesc în locuințe informale sunt mai predispuse la accidente, pierderea locuinței sau chiar pierderea vieții în urma unui dezastru, deoarece comunitățile sărace sunt adesea împinse spre periferie și adăposturile lor sunt de multe ori în zone supuse riscurilor. În Metro Manila de exemplu, jumătate din locuințele informale sunt afectate de inundațiile sezoniere (conform unui raport al Băncii Mondiale).
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și Noua Agendă Urbană subliniază legătura dintre pământ, locuire, sărăcie și rezistența la dezastre.
Dar ce înseamnă a fi rezistent la dezastre? În câteva cuvinte, ea presupune “capacitatea de a face față schimbării prin menținerea sau transformarea condițiilor de trai în fata șocurilor și stresului – cum ar fi cutremure, secetă sau conflicte violente – fără a afecta perspectivele pe termen lung ale comunității.”, după definiția dată de Departamentul pentru Dezvoltare Internațională a Marii Britanii (2011).
De cele mai multe ori, cele mai vulnerabile la dezastre sunt locuințele informale, care pe lângă faptul că se află de multe ori pe pante abrupte sau în zone inundabile, nici nu sunt construite din materiale și prin metode care să corespundă standardelor de siguranță. Această vulnerabilitate ar putea fi însă redusă dacă s-ar lua în calcul o planificare a locuirii rezistentă la dezastre, cu infrastructură adecvată, pentru aceste comunități.
În plus, atunci când există drepturi clare asupra pământului, oamenii încep să investească ei înșiși în îmbunătățirea locuirii și în măsuri de atenuare a dezastrelor.
În zonele urbane, prin creșterea rezistenței la dezastre se poate îmbunătăți reconstrucția, iar actele de proprietate joacă un rol important.
După un dezastru, autoritățile sunt de cele mai multe ori nevoite să găsească terenuri pe care să relocheze oamenii afectați și acest proces nu e întotdeauna simplu. De multe ori, pământul disponibil se află la distanță mare de locul unde oamenii lucrează, și în plus prin relocare se pot rupe legăturile stabilite în comunitate generații la rând. Însă documentele de proprietate sunt de multe ori incomplete sau distruse în dezastru. O astfel de situație poate îngreuna sau încetini reconstrucția, din cauza procesului de recuperare sau cumpărare a proprietății. Pentru a oferit suport în reconstrucție, autoritățile cer aceste documente, așa cum fac și băncile pentru a oferi credite pentru reconstruirea caselor. Așadar dreptul asupra proprietății joacă un rol important în siguranța locuirii pe termen lung.
Pentru cei mai săraci, care de multe ori nu dețin acte de proprietate, dezastrul vine la pachet cu alte probleme. Oamenii nu vor să părăsească locul dezastrului de frică să nu își piardă pământul și ajung astfel să-și riște viața. Autoritățile ar trebui să fie mai înțelegătoare în aceste situații și să reducă din barierele pentru înregistrarea proprietăților. Acest lucru i-ar ajuta pe cei afectați să treacă mai ușor prin trauma dezastrului și ar contribui la reducerea timpului de locuire temporară și a asistenței oferite, prin mobilizarea comunităților în a-și reconstrui casele.
De multe ori, dezastrele afectează femeile în mai mare măsură, iar faptul că dreptul la proprietate nu este egal poate amplifica impactul dezastrului. În multe țări nu exista drept de proprietate comună între soți iar dacă soțul moare în urma unui dezastru, soția întâmpină mari dificultăți în a-și păstra terenul. Tipul acesta de probleme pot fi la rândul lor schimbate și îmbunătățite prin reglementări potrivite din partea statului.
Vestea bună este că exista mai multe acorduri și programe adoptate de statele membre ale Națiunilor Unite, care au în vedere nevoia urgentă de a anticipa și reduce riscurile dezastrelor, pentru a putea proteja comunitățile și a le facilita o mai mare siguranță a locuirii. Este nevoie însă de implicare constantă din partea autorităților, comunităților și societății civile și de un dialog mai susținut între acestea.
