Peste un miliard și jumătate de oameni sunt lipsiți de o locuință adecvată și 1 miliard dintre ei trăiesc în ghetouri (conform unhabitat.org). Până în 2030 se estimează că numărul lor se va dubla.
În 39 de țări, peste 50% din populația urbană trăiește în comunități din ghetouri, în condiții greu de imaginat. Piața imobiliară și a pământului este în multe țări inaccesibilă categoriilor de populație cu venituri reduse, datorită costurilor, birocrației și legilor existente. Familiile sărace sunt excluse astfel de la posibilitatea de a avea o locuință formală, cu facilitățile aferente, iar numărul locuințelor subvenționate de stat este categoric mult sub nevoile existente, astfel că mahalaua rămâne singura opțiune pentru mulți.
Viața în așezările informale presupune numeroase lipsuri și probleme, începând de la accesul la sistemele de transport, apă potabilă, canalizare, igienă, servicii medicale și școli, comunitățile fiind de cele mai multe ori localizate la periferiile orașelor. Odată cu creșterea urbanizării, cresc și așezările informale și impactul asupra oamenilor care trăiesc în ele.
Oamenii care locuiesc în ghetouri trăiesc într-o sărăcie continuă, fără acces la servicii de bază. De multe ori, datorită faptului că nu au acte care să le dovedească domiciliul, nu au acces la locuri de muncă legale, și dacă au loc de muncă, acesta este de multe ori la distanță mare de casă. În unele țări din Africa, jumătate din banii câștigați se cheltuie pe transport. Ghetourile se formează de cele mai multe ori pe terenuri virane, în afara localităților, și acest lucru face imposibilă sau dificilă conectarea la utilități, inclusiv la apă sau curent electric. Educația este o altă problemă. De exemplu, în Nigeria, copiii din ghetouri sunt cu 35% mai predispuși la lipsa educației, iar abandonul școlar este unul foarte mare. 27% din femeile între 15 și 24 de ani renunță la școală datorită sarcinii sau căsătoriei.
Siguranța și bunăstarea locuitorilor din mahala sunt puternic afectate, locuințele fiind de multe ori construite în zone nesigure, poluate sau inundabile. Construcțiile nesigure predispun la incendii, alunecări de teren sau alte catastrofe. Lipsa unei planificări a teritoriului face dificil accesul autorităților, al forțelor de ordine sau salvărilor în zonă și identificării problemelor, așa că rata criminalității este de asemenea crescută. Sănătatea locuitorilor este mereu în pericol datorită lipsei salubrității și a sistemelor de apă-canal. În plus, datorită poziționării locuințelor informale, ele sunt supuse mult mai mult riscurilor și dezastrelor naturale, dar în același timp, datorită nevoii de supraviețuire și a lipsurilor existente, ghetourile produc la rândul lor pagube ecologice.
Femeile sunt în general mai vulnerabile în aceste comunități, lipsa serviciilor de bază afectându-le mult mai puternic, dar fiind și mai mult supuse agresiunilor și violenței. Peste acestea, reglementările privind drepturile asupra pământului sunt de multe ori în defavoarea femeilor, și fiind încălcate constant.
Vezi aici povestit frumos exemplul orașului Lagos din Nigeria, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă viața într-un ghetou și ce ar trebui să fie un oraș de fapt.
Ce se poate face?
– Siguranța posesiei trebuie să fie elementul de bază în modernizarea ghetourilor;
– E esențial ca îmbunătățirea vieții în mahala să fie abordată prin prisma responsabilizării comunității;
– Siguranța posesiei reprezintă dreptul de a te simți sigur în propria casă și de a nu fi expus riscurilor evacuării, datorită lipsei documentelor;
– Îmbunătățirea vieții locuitorilor din ghetouri ar trebui să aibă la bază nevoia lor de îmbunătățire a locuirii în general, a serviciilor de bază și a siguranței posesiei;
– Sistemele legislative ar trebui să încurajeze dezvoltarea locuirii in situ și să recunoască ideea că este vorba de un proces pe termen lung;
– Ar trebui să existe mecanisme de micro-finanțare inovative și incluzive pentru dezvoltarea locuirii și folosirii pământului;
– Planurile de urbanism și dezvoltare a orașelor trebuie să fie incluzive și să recunoască existența ghetourilor;
– Dezvoltarea infrastructurii ar trebui să aibă loc cu cât mai puține dislocări;
– Sunt necesare politici de locuire și sisteme care să încurajeze mai multe opțiuni de locuire (între care și construirea în regie proprie), care să fie accesibile financiar, dar și ca locație, aproape de surse de venit și locuri de muncă;
– Parteneriatele public-private ar trebui să existe, pentru a susține implementarea soluțiilor sustenabile de dezvoltare a ghetourilor.
Importanța modernizării ghetourilor este subliniată în cadrul Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, mai ales prin ODD 11.
