Prima zi de luni din luna octombrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite „Ziua Mondială a Locuirii” (UN World Habitat Day). Habitat for Humanity International și ONU au semnat un memorandum pentru a promova împreună soluțiile de locuire la nivel mondial prin campanii de promovare și conștientizare. De […]
Evenimente
Săptămâna Națională a Voluntariatului ne-a adus mai aproape de o temă extrem de relevantă în țara noastră, dar și în întreaga lume – locuirea. Poate mai mult ca oricând, această perioadă ne-a făcut să realizăm care este cu adevărat importanța unui loc pe care să îl numim acasă. În misiunea […]
Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Nectarie” Mediaș sau CITO Mediaș este o instituţie de interes public din județul Sibiu care găzduiește 50 de persoane adulte cu dizabilități. Aici oamenii beneficiază de șansa la o viață mai bună, prin servicii sociale specializate, menite să contribuie […]
Fundația pentru tineret ELMi este o organizație înființată în 2002 care urmărește dezvoltarea de inițiative pentru sprijinirea tinerilor defavorizați, în special tinerii cu nevoi speciale și cei din mediul rural, indiferent de religie sau rasă. Săptămâna Națională a Voluntariatului ne-a adus împreună în repetate rânduri – „Avem tineri care și […]
Undeva în județul Alba există o grădiniță în care inițiativa și dragul de implicare sunt nelipsite. Grădinița Cu program Normal Vinerea este o unitate subordonată a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, și una dintre instituțiile câștigătoare în cadrul concursului de idei despre locuire din cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului. Cu […]
În martie 2009, la Școala Gimnazială „Ion Gheorghe Duca” Petroşani, județul Hunedoara, o mână de oameni au dorit mai mult pentru școala și comunitatea lor – așa a apărut în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi Lupeni, Clubul IMPACT Pride of Petroșani, unul dintre cele mai vechi cluburi din Valea Jiului. […]
Nu este pentru prima dată când Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, pe scurt AIVI, se alătură săptămânii noastre preferate – „Pentru noi este a cincea participare/implicare în SNV (le gândim după culorile tricourilor pe care le purtăm cu drag la fiecare ocazie când organizăm un training, o întâlnire sau […]
Asociația Team for Youth s-a constituit în jurul ideii de a contribui la construcția unei societăți autentice, originale. Așa că tema de anul acesta a SNV a venit să completeze viziunea lor cu aceea a unei comunități în care ne putem susține unii pe alții în a avea o viață […]
De cercetași a auzit toată lumea. Sunt o gașcă de copii veseli și creativi, care pe măsură ce cresc descoperă natura, viața și se descoperă pe ei înșiși prin activități outdoor care le provoacă inteligența, îndemânarea, spiritul de echipă, solidaritatea și multe alte calități. Sâmbătă, în cadrul acțiunii ”Să creștem […]
Am citit cu sufletul la gură poveștile Claudiei de când se ocupă de copiii de pe Pirită. Sunt povești reale, cu oameni de lângă noi. Lângă, dar nu chiar aproape, pentru că nu ne place întotdeauna să ne amestecăm cu cei mai săraci decât noi. Le puteți citi și voi […]