Ce-i cu-aceste litere?

O parte din misiunea asumată de Pro Vobis în cadrul Build Solid Ground a fost aceea de a învața și de a pregăti și alți oameni să vorbească despre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și problematica locuirii. Și ne-am gândit că cei care lucrează cu tinerii sunt cei mai potriviți pentru a susține cauza unui viitor mai bun pentru toți, așa că am pregătit o serie de traininguri pe această temă.

Primul training pentru bibliotecari publici și lucrători de tineret a avut loc în noiembrie 2018, la Măguri-Răcătău, și s-a numit „ODD/SDG – Ce-i cu-aceste litere?”.

Am decodificat conceptele din spatele acestor acronime și am identificat metode concrete de a le pune în practică în comunități mari și mici din România, alături de 15 bibliotecari publici și lucrători de tineret care au fost de acord să devină parte din proiect.

Am învățat cu toții despre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, Agenda 2030, problema locuirii, managementul voluntarilor și organizarea de evenimente creative care să aducă aceste problematici în atenția cetățenilor.

Ne-am bucurat să vedem că dezvoltarea durabilă ne preocupă pe toți, pentru că acest lucru ne dă speranță într-un viitor bun pentru fiecare.